#6 *poveste batrana*

     Adevarul e ca nu ma mai simt importanta de mult timp . Hah... De parca m-as fi simtit vreodata.

     Ce prostie!

     Nu mai simt nimic. Nu mai stiu cum e sa simti ceva. Doar tristete. Da, tristetea a venit si a gasit locuinta stabila in sufletul meu. De atunci, fericirea a fost doar musafir, nu foarte des, ce-i drept. Nu-i deloc dragut sa simti ca nimanui nu-i pasa. Sa simti ca nu ai ce cauta in universul tau. Propriul tau univers. Sa te simti goala si simpla.

     Incompleta.

     Nedorita. 

     Urata. 

     Distrusa. 

     Nebuna. 

     O intrusa. 

     O impostoare. 

     O emblema a nefericirii intr-o viata ce trebuia sa fie roz. Trebuia! Mi-am impus sa am o viata frumoasa. Si nu a fost asa. Si nu e asa. Am ajuns in punctul in care sunt pe cale sa ma internez la nebuni de bunavoie. Chiar asa. Unde sunteti voi, prieteni, care ati promis ca o sa ramaneti oricat de greu va fi ? Ca o sa va asezati langa mine daca o sa cad ? Mda... Poate v-au expirat promisiunile si ati fost prea ocupati inlocuindu-ma ca sa fa faceti timp sa le refaceti. Unde esti tu, familie perfecta, in bratele careia sa ma refugiez in caz ca lucrurile merg prost ? Unde sunteti cand am nevoie ? Unde sunt toti cei care mi-au promis eternitatea si au plecat cu cate o bucatica din inima mea ? Unde ? Unde ati putut fugi ? Si ce a mai ramas ? Oh, mai nimic. Nimic important. E doar sufletul meu sfasiat care urla de durere. Dupa ajutor. Oh, si a tipat. Oh, si cat a mai tipat. Si nimeni nu a venit. Nimeni. Am fost singura, de la un capat la altul al povestii. Fiinta nebuna, nimic mai mult. Da. Si am primit personaje in povestea mea. Personaje pe care eram gata sa le fac principale. Personaje pe care le-am iubit cu tot ce eram. Zeci de personaje care s-au retras din poveste pentru ca au gasit alta mai buna. Da, si doar eu stiu cat de mult am dat ca sa ramana. Cate am acceptat. Cate as mai fi acceptat. Cate as mai fi facut. Si pentru ce ? Pentru cine ? Pentru niste persoane care m-ar fi dat la orice colt pentru doua tigari. Se pare ca atat merit eu in ochii unora... Persoane pentru care mi-am calcat orgoliul in picioare si am plans pentru ele si am scris despre ele si le-am rugat cu inima in maini, oferind-o drept ofranda, sa stea cu mine. Pentru ca le-am iubit. Pentru ca nu imi vedeam viata fara ele. Pentru ca si ele sa plece. Pentru a ramane singura. 

     Singura. 

     Mereu am ramas singura. Mereu am fost lasata. Abandonata. De persoanele pe care le-am iubit cel mai mult. De persoanele pentru care as fi murit. Si nu doar o data. De nenumarate ori. Am pierdut numaratoarea. La fel cum am pierdut si persoanele.

Acum ca ti-am spus toate astea , mai vrei sa ma convingi ca nu ma minti si tu ?

#5

daca vii,
ramai.
daca vrei, pleaca.
si lasa-ma!
ca eu o sa mor..
ca nu mai pot
ca am suportat prea multe
ca am pierdut prea multe
ca e trist sa iubesc cu atata disperare
ca e trista batranetea mea 
si ochii mei sunt tristi.
ei te-au vazut gresind 
si-au plans.
ei te-au vazut iubind
dar nu pe mine.
ei au vazut iubire
dar nu in ochii tai.
ei au vazut iubire
dar nu pentru mine.
ochii tai nu au mintit.
doar gura.
si inima mea a crezut
si acum s-a stricat.
si ochii plang,
un'e-i Mosu' cu cadourile?
eu vreau lipici
si servetele
si doua tinereti
si margarete-n par
si mare
si nisip
si vara,
dar fara tine.
pleaca, te rog...
ca ai stat prea mult incaltat in viata mea
ca te-am primit din politete
si ai facut ce-ai vrut.
si ochii plang, 
ca te-au vazut mintind 
si inima a crezut.

#4

     Azi vorbim despre schimbare. Azi vorbim despre ce am fost, cum ne-am schimbat, ce suntem si ce trebuie sa mai schimbam ca sa devenim ce vrem sa fim. Azi vorbim despre persoanele care ne-au schimbat, despre genul de persoane pe care ne-am dori sa-l intalnim. Azi vorbim despre noi.
     Incep eu. Am fost un copil tampit si fericit, care a fost fortat sa creasca, sa devina ce au vrut altii. Cand copilul a inceput sa isi dea seama ce se intampla s-a intristat. Pentru ca nu intelegea de ce se intampla. Si a devenit din ce in ce mai trist. Pentru ca prietenii lui nu-l intelegeau. Asa ca a trebuit sa stea sa vada cum este mintit si cum persoanele dragi invata sa minta. Pentru ca nu stia ce sa faca. Nu era pregatit pentru lume in momentul in care a plecat. Nu era.. Curand, a realizat cat a gresit. Copilul  ajunsese sa recurga la vicii, nu pentru a fi din nou fericit, ci pentru a uita ca este nefericit. Copilul a invatat sa minta. Copilul a invatat sa lupte pentru imposibil, sa isi doreasca mai mult, sa isi depaseasca continuu conditia, sa nu mai astepte. Copilul a invatat ca prietenii, oricat de buni ar parea,pleaca. A invatat ca prietenii iti fac rau. Si nu lovind in tine, ci in ceea ce iubesti. A invatat ca singuratatea doare. Ca nu e okay sa nu ai pe nimeni. Ca trebuie sa faca orice pentru a se convinge ca e cel mai bun. Si ca trebuie sa-si repare greselile. Si nu doar greselile. Si sentimente. Copilul a invatat ce e viata si cum sa treaca mai departe prin ea.
     Si acum incearca sa repare si persoane. Vreau sa stiu ca am reparat tot ce am stricat in trecut. Vreau sa scap de vicii. Vreau sa ma pot concentra pe lucrurile importante. Vreau sa vad copilul crescand, in adevaratul sens al cuvantului. Vreau sa-mi fac parintii mandri. Vreau sa fiu fericita. Vreau sa invat oamenii sa traiasca asa cum altii m-au invatat pe mine. Vreau sa devin persoana care s-a intors din iad, vreau sa ma intorc din iad. Sa ii ajut si pe altii sa se-ntoarca. Vreau sa fiu eu ce n-au fost ai mei, sa fiu fericita si nu aici.