#3

* if you're lookin' for a sign not to kill yourself, this is it. *

     Esti singur si simti asta. Te doare. Te pierzi. De fapt, te-ai pierdut acum ceva timp. Si e okay. Pentru ca nu totul e facut sa fie perfect. Nu tot timpul. Uneori e greu, poate prea greu pentru unii. Azi, m-am gandit toata ziua la persoanele care renunta. La persoanele care cred ca sinuciderea e singura solutie. De ce ar crede cineva ca doar asa se poate evada? Cum poti sa crezi ca te poti elibera de probleme in moarte? Sunt de acord ca viata e o minciuna frumoasa, dar e nevoie sa o calci in picioare in felul asta? Sunt de acord ca parintii tai pot fi exagerat de protectivi sau, din contra, indiferenti si ca asta te duce la culmile disperarii. Sunt de acord  ca urasti ca persoanele pe care le numesti prieteni sa plece. Inteleg cum te simti cand esti jignit atat de tare incat nu te mai poti opri din plans. Chiar inteleg, okay? 
     Inteleg si cum e sa nu mai sti ce se intampla sau de ce se intampla sau de ce ti se intampla toate tie. Stiu cum e sa vrei sa fugi, oriunde. Sa te duci dracului undeva unde e liniste si nimeni nu te cunoaste si unde poti sa iti pui ordine in ganduri. Stiu cum e sa tanjesti dupa pace. Stiu cum e sa ai nevoie ca ceva bun sa se intample. Stiu. Inteleg ca trebuie sa te prefaci fericit pentru a nu fi mintit de cei de langa tine ca le pasa. Pentru ca nu le pasa. Toti ne-am dat seama. Nimanui nu-i pasa. Oricat de bun ai fi, mereu o sa fie un milion de persoane mai bune (sau care merita laudate in locul tau, eu am invatat asta in scoala). Stiu cum e sa iti doresti din tot sufletul ca scoala ta sa arda  sau sa fie lovita de un meteorit. Te cred cand spui ca adultii incearca sa ne dreseze sa facem lucrurile asa cum nu le-au facut ei la vremea noastra. Te cred cand spui ca doare. Te cred cand spui ca nu iti mai gasesti locul. Te cred cand spui ca insomnia a devenit singurul tau prieten. 
     Eu te cred. Pentru ca am fost si eu in locul tau. Si eu eram sigura ca lumea ar fi un loc mai bun fara mine. Eram sigura ca nu am ce sa caut p-aici. Si, sincera sa fiu, nici acum nu sunt prea sigura care e rolul meu, dar o sa imi dau seama pe parcurs. Si totul o sa fie bine. Sunt sigura de asta. Si vreau sa fii si tu. Totul o sa fie bine. Nimic nu e gresit cu ceea ce esti. Nimic nu e gresit cu felul in care gandesti sau cu felul in care te imbraci sau cu felul in care vorbesti sau cu orice tine de tine. Nu e nimic gresit. Asa ca lasa-i sa te critice, lasa-i sa vorbeasca urat despre tine. Nu ei sunt importanti. Tu esti.  Deci, nu-i lasa sa te influenteze. Eu te consider perfect. Eu stiu cum te simti. Eu sunt persoana cu care poti vorbi. Nu iti pot promite sa te fac sa te simti mai bine. Dar imi pasa si iti promit ca te voi asculta.

#2 scoala e cea mai mare problema a mea

   Inca de la o varsta frageda, copiii sunt obligati sa mearga la scoala. Ei bine, suntem obligati! Pentru ca ni s-a bagat pe gat ideea ca orice am face, fara diploma aceia nenorocita, nu vom reusi nimic in viata. Si nu, nu-i asa. Asta e o idee preconceputa, o limita o bariera. La fel cum e si scoala. Majoritatea tinerilor sunt limitati doar la notitele din caiet si nu mai deschid nicio carte. Asta datorita sistemului. Sunt promovati tocilarii, care isi pierd noptile tinandu-se strans e un caiet pentru ca ziua urmatoare sa-i arate profesorului cat de bine au invatat si cat de inferiori sunt cei care tergiverseaza un raspuns pentru ca il gandesc.
   Totodata, scoala sau conducerea ei, mai bine zis, creeaza si ea limite. Reguli stricte la care suntem supusi. Pe care trebuie sa le respectam. Sau, ma rog, pe care incercam sa le respectam . Uniformele, de exemplu, ingradesc libertatea de exprimare. Iar cei ce indraznesc sa nu poarte tinuta corespunzatoare sunt pedepsiti sau priviti asemenea delicventilor. Pentru ca desigur, dorinta ta de a nu purta uniforma scolara arata clar ca iti traumatizezi vecinii sau ca ai omorat un om, sau ca iti petreci timpul prin deferite locuri nepotrivite varstei si statutului tau, facand cine stie ce, evitand cu mare atentie temele pentru scoala. Foarte rar gasim profesori care sa ne inteleaga si sa ne aprecieze la justa noastra valoare.
   E foarte trist cum, unii adolescenti, urasc scoala pentru ca e locul in care nu se pot integra, unde se simt respinsi si ignorati, neintelesi. Da , pentru ca asta face scoala din cei slabi de inger. Nu institutia, in sine, ci profesorii care ii jignesc si ii fac sa se simta in felul in care simt. Nu e corect fata de cei cu potential, cei care pot sa faca ceva, dar nu au voie, pentru ca regulile sunt prea stricte, iar pedepsele prea dure.
   Din punctul meu de vedere, scoala ar trebui sa fie locul in care te simti apreciat pentru ca meriti asta, locul in care sa te exprimi liber asteptand critici constructive, nu demoralizatoare, unde sa iti faci prieteni care sa fie langa tine. A doua ta casa.
   Dar nu e asa, din contra, cei care incearca sa faca din scoala ceva interesant, incalcand cateva reguli, sunt pedepsiti prin note proaste care ameninta sa le strice viitorul. Oh, da. Geniala idee. Sa distrugi un tanar geniu care ar putea sa faca ceva. Cum de nu s-a gandit nimeni la asta? De fapt, s-au gandit, pentru ca actiunea se repeta an de an, de ani de zile.
   Nimeni nu te va aprecia pentru ceea ce poti tu sa faci atata timp cat nu esti unul dintre ceilalti, cei perfecti in ochii lor, cei care nu dorm ca sa isi mentina statutul. Trist. 

#1

  Azi am inceput sa ma gandesc la cum ma simt. Am incercat sa imi pun ordine in ganduri. Uneori, toti vream asta, nu? Ordine. Ceva ce vrem sa obtinem din haos, sau din nimic. Azi m-am simtit atat de batrana. De fapt, am inceput acum ceva timp sa ma simt batrana. E putintel ciudat, ca sunt prea tanara sa ma simt in felul asta. Poate e doar oboseala, mi-am zis. Nu stiu.

  M-am simtit si foarte ocupata si foarte plictisita de tot ceea ce se intampla in jur. Cred ca scoala m-a indoctrinat cu plictiseala si nefericire si ideea ca nu o sa fiu niciodata suficient de buna ca sa primesc ceva in viata. Scoala face asta. Sau cel putin scoala romaneasca. Ca doar e normal sa stai 10 ani in scoala (pentru ca invatamantul e obligatoriu si gratuit, bineinteles)doar ca sa te prefaci ca placi anumite persoane, sa fii jignit de profesori, sa cresti, efectiv, cu ideea ca nu esti bun de nimic si totusi sa speri ca vei ajunge cineva.

  Ca bine zicea Bacovia, asta: "Liceu, -cimitir\ Al tineretii mele!". Stia el ce stia. Si totusi, este un poet studiat in liceu. Ironie? Eu asta cred. 
  Poate ca sunt prea nervoasa pe sistemul nostru scolar, de aceea ma incearca si atatea sentimente contradictorii, dar asta e principal meu "of" si ma descarc aici.